Expoziția Présences arabes de la Musée d'Art Moderne de Paris își dezvăluie fotografiile

Andy Warhol, Picasso, Klimt, Dali, Rothko... Secolul XX a fost marcat de mari artiști, cunoscuți și recunoscuți pentru lucrările lor, expuse cu regularitate în muzee și instituții de artă. Cu toate acestea, există mulți artiști foarte talentați care nu sunt pe deplin apreciați în Franța și în Europa.

Muzeul de Artă Modernă este interesat în special de artiștii arabi din secolul XX, care sunt puțin cunoscuți pe scena artistică europeană. Pentru a îndrepta această greșeală, muzeul organizează o expoziție majoră în perioada 5 aprilie - 25 august 2024. Intitulată Présences arabes - Art moderne et décolonisation - Paris 1908-1988, expoziția prezintă artiști din secolul XX din Siria, Maroc, Egipt, Irak, Algeria și Tunisia.

În total, sunt expuse peste 200 de lucrări, dintre care majoritatea nu au mai fost expuse niciodată în Franța. Picturi, sculpturi, fotografii, arhive sonore și audiovizuale alcătuiesc acest lung periplu, dezvăluind bogățiaartei arabe moderne, dar și legăturile dintre artiștii arabi și Paris, din 1908 până la începutul secolului XXI. Aproape 130 de arti ști sunt evidențiați în această expoziție, artiști care sunt rareori reprezentați, dar ale căror lucrări au adus o contribuție esențială la avangarda arabă și la istoria artei moderne a secolului XX.

• Citește și el
• Săptămâna viitoare 23-29 decembrie 2024 la Paris: ieșiri gratuite sau la preț redus
• Ce să faceți în Paris în decembrie 2024? Descoperiți evenimentele din această lună din Île-de-France
• Muzee și monumente gratuite în această duminică: locuri de vizitat la Paris pe 5 ianuarie 2025

Secolul al XX-lea a fost o perioadă fundamentală în construirea identității arabe. Arta a însoțit decolonizarea și a contribuit la crearea unei identități naționale și culturale proprii. Școlile, saloanele, muzeele și schimburile culturale au permis, de asemenea, multor artiști să își găsească vocea și să obțină recunoaștere pentru arta lor.

Expoziția se concentrează asupra carierelor artiștilor formați în școlile locale de arte frumoase, care erau considerate atât instituții prestigioase, cât și vehicule de colonizare culturală și educațională, înainte de sosirea lor la Paris. Expoziția ilustrează modul în care, pentru mulți dintre ei, experiența pariziană i-a ajutat să se elibereze de povara colonială. Expoziția este prezentată pe înpatru părți, în ordine cronologică.

În primul rând, este vorba despre Nahda, renașterea culturală arabă, influențată de țările occidentale și coloniale. Nahda, simbolizată de opera sculptorului egiptean Mahmoud Mokhtar la Paris, întruchipează atât o aspirație spre libertate și deschidere, cât și o căutare a identității și a renașterii culturale arabe în fața influenței occidentale de la începutul secolului XX. În această perioadă a apărut"artistul autohton" în țări precum Egiptul, Algeria și Marocul, influențat de modelul Beaux-Arts francez, dar adesea limitat la o reprezentare orientalistă a propriei culturi.

Cu toate acestea, artiști precum Philippe Mourani, Mohammed Racim și Mahmoud Saïd au reușit să exprime o viziune autentică a Orientului, transcendând viziunea occidentalizată. În această perioadă a avut loc, de asemenea, ascensiunea unei mișcări intelectuale și anticoloniale, care s-a manifestat prin dezvoltarea revistelor critice, a caricaturii și a galeriilor private, contestând stereotipurile coloniale și afirmând o identitate culturală proprie.

Apoi a venit momentulindependenței: arta abstractă și întoarcerea la rădăcini i-au încurajat pe artiști să își revendice moștenirea și libertatea artistică. Perioada 1937-1956 a marcat o perioadă de tranziție și de rebeliune artistică pentru noile țări arabe independente (Liban, Siria, Egipt, Irak), în care artiștii au respins orientalismul pentru a îmbrățișa avangarda.

Prin intermediul unor figuri precum grupul Art et Liberté din Egipt și artistul algerian Baya, această perioadă este martora unei căutări a autenticității artistice și a rezistenței la colonialism, împletind arta, suprarealismul și mișcările anticoloniale. Parisul a jucat un rol-cheie ca punct de răscruce cosmopolit, permițând tinerilor artiști arabi să se cufunde în curenteleabstracției și aleavangardei, contribuind astfel la evoluția expresiei artistice arabe în contextul postcolonial.

Perioada de decolonizării, violența și afacerile politice au avut atunci o influență majoră asupra scenei artistice, iar dorința de emancipare s-a reflectat în arta generațiilor tinere. Între 1956 și 1967, în urma independenței Marocului, Tunisiei șiAlgeriei, arta modernă din țările din Africa de Nord a devenit atât un mijloc de contestare a violenței coloniale, cât și un vehicul al diplomației culturale.

Tensiunile provocate de revoluția algeriană i-au determinat pe artiștii francezi să își exprime solidaritatea cu poporul algerian, în timp ce mișcări precum Școala din Casablanca și grupul Aouchem au folosit arta pentru a denunța opresiunea colonială. În ciuda integrării artiștilor arabi în peisajul cultural francez, în special prin Bienala internațională a tinerilor artiști din Paris, contradicțiile și dilemele identității artistice în exil reflectă complexitatea decolonizării și repercusiunile evenimentelor politice, precum represiunea din 17 octombrie 1961, asupra lumii artei.

În cele din urmă, descoperim artiști angajați în această cauză, exprimându-și opiniile cu privire la imigrație, la marile conflicte internaționale și la tulburările politice. Între 1967 și 1988, arta și intelectualitatea arabă, profund marcate de Războiul de Șase Zile și de victoria Israelului, s-au înscris într-un context global de lupte pentru emancipare, cu o puternică solidaritate pentru cauza palestiniană în Franța, ca un ecou al mișcărilor din Mai 68.

Artiștii arabi au mobilizat arta ca mijloc de rezistență și de exprimare politică, în special prin intermediul Salon de la Jeune Peinture din Paris și al diverselor colective, demonstrând vitalitatea și provocările contra-culturii arabe în fața cenzurii din țările lor de origine. "Apocalipsa arabă" a lui Etel Adnan a devenit un strigăt împotriva violenței regionale, anticipând ororile masacrelor precum cele de la Sabra și Shatila. În același timp, în Franța se dezvolta o conștiință postcolonială, criticând inegalitățile și violența suferite de comunitățile de imigranți, în timp ce inițiativele muzeale încercau să promoveze aceste culturi în cadrul societății franceze.

Este o expoziție bogată în opere și istorie, care ne permite să descoperim artiști arabi importanți, creatori pe nedrept uitați, precum și o mare pagină de istorie recentă. O expoziție de revăzut și de revăzut la Musée d'Art Moderne din Paris!