De la Pierre Hermé la Ladurée, trecând prin Dalloyau și Fauchon, macaronul parizian a devenit o delicatesă indispensabilă pentru marile case de patiserie. În timp ce macaronul parizian este o adevărată emblemă a gastronomiei capitalei, istoria sa este una multiplă. De la originile sale din Evul Mediu, au existat numeroase versiuni ale acestui produs de patiserie în întreaga lume.
Macaronul îmbracă atât de multe forme încât uneori este greu să te orientezi. Așa că să începem cu cea mai evidentă întrebare: Ce este mai exact un macaron? Pur și simplu, este o prăjitură cu migdale asemănătoare cu bezeaua, cu o textură care este atât de mestecată, cât și granuloasă. Dacă luăm în considerare faptul că a fost creat în Evul Mediu, macaronul care a devenit atât de popular în Franța nu provine de fapt dinEuropa. A apărut pentru prima dată în Orientul Mijlociu, înainte ca rețeta să fie adoptată pe scară largă pe Bătrânul Continent, dând naștere la numeroase versiuni regionale.
Macaronul a ajuns mai întâi în Italia, înainte de a cuceri palatele franceze. Se crede în general că regina Catherine de Medici, de origine italiană, a fost cea care a importat această delicatesă în Franța în secolul al XVI-lea. Renașterea a marcat aparițiamacaronsului francez. Macaronul de Amiens, macaronul de Joyeuse, macaronul de Saint-Emilion, macaronul de Nancy- de-a lungul secolelor, rețetele s-au înmulțit în toată țara.
Apoi a venit Macaron Parisien, cunoscut și sub numele de Macaron Gerbet, care și-a făcut apariția în secolul al XIX-lea. Această versiune a popularului biscuit a adoptat un stil care era unic în capitală: între cele două cochilii era plasată o umplutură. Umplutura putea fi cremă de unt, gem, compot sau ganache aromat. Popularizată de Ladurée, Dalloyau și Lenôtre, a fost ulterior reluată de Pierre Hermé, care a perfecționat rețeta în căutarea unui gust tot mai bun. Nu degeaba este supranumit părintele macaronsului!
